Ieri, 13 aprilie 2010 a debutat parteneriatul dintre ITOL, Institute of Training and Occupational Learning și CROS, Centrul de Resurse pentru Organizatii Studenteşti. Am susținut la Casa de cultură a studenților din București o sesiune de training pro bono din certificarea internațională pentru manageri “Fundamentele practicii în dezvoltarea personalului”. Publicul din sală a cuprins manageri de resurse umane, traineri și manageri de proiect din diverse organizații studențești, care au o bogată activitate în domeniul resurselor umane. Ei fac parte din comunitatea HRemotion.
Temele predilecte au cuprins discuții și activități practice referitoare la particularitățile învățării la adulți, stilurile de învățare, ciclul de învățare, analiza nevoilor de training și evaluarea training-ului și a funcțiunii de training.
Alegerea acestor teme a fost realizată în urma discuțiilor avute cu reprezentanții CROS, așa încât colegii lor să beneficieze de concepte și activități care nu le erau suficient de familiare și pe care unii și-au dorit să le afle, iar alții să le aprofundeze.
Scopul participanților a fost acela de a culege cât mai multe lucruri care se potrivesc specificului organizațiilor studențești, în scopul perfecționării instrumentelor de HR și training pe care le utilizează. În același timp, am apreciat întrebările punctuale și relevante, formulate de fiecare dată cu dorința de a împărtăși cu claritate lucrurile noi pe care le află, atunci cand se intorc în organizațiile din care fac parte.
De admirat în mod deosebit naturalețea și prospețimea lor, deschiderea spre cunoașterea îndreptată spre aplicație practică, dorința și capacitatea de a găsi modalități de integrare a informațiilor în specificul lor și, nu în ultimul rând, entuziasmul. O mostră din aceste lucruri puteți găsi în relatarea Corinei, care povestește din perspectiva cursantului.
Capacitatea de absorbție enormă îi transformă, cu siguranță, în viitori profesioniști remarcabili, fiecare în domeniul pe care și-l alege, mai cu seamă daca vor întelege și accepta constrângerile din mediul de business real.
Cristina Țirulnic, trainer, BDM ITOL
14.04.2010





0 Responses to “Un pas înainte spre cunoaștere – ITOL și CROS”